Fertilizarea de primăvară de bază și starter a porumbului reprezintă „nava emblematică” a producției de culturi arabile

Porumbul este cea mai importantă cultură arabilă din zilele noastre. Nu întâmplător suprafața însămânțată depășește 1 milion de hectare aproape în fiecare an. Randamentul mediu a fost între 4,0 și 8,6 t/ha în ultimul deceniu. Bineînțeles, nu este totuna dacă îmbunătățim media sau producem sub medie. Chiar și la prețurile de achiziție actuale și viitoare ale porumbului, cea mai bună „investiție” este un aport echilibrat de nutrienți adaptat la nevoile culturii și la condițiile din zona de cultură. Aceasta se bazează pe fertilizarea de bază de toamnă - dacă din anumite motive acesta nu a avut loc -, atunci se bazează pe cea de primăvară, timp în care, pe lângă azot și fosfor, trebuie asigurată în special suplimentarea cu potasiu. În cazul porumbului, aproximativ 60 % din azot, 70 % din fosfor și 30 % din potasiu sunt absorbite de boabe, astfel încât toate cele trei macroelemente pot fi factori determinanți pentru randament și, în absența lor, factori limitatori ai randamentului. Ce putem face pentru a evita carențele absolute și nu în ultimul rând cele relative de nutrienți?

Din fericire, dinamica absorbției de nutrienți a porumbului permite aplicarea de primăvară timpurie a fosforului și potasiului. Fertilizarea de bază ar trebui să aibă loc cât mai devreme posibil, de preferință până la sfârșitul lunii martie. De fapt, absorbția substanțelor nutritive de către porumb este mai lentă la început și apoi se intensifică de la 5-7 frunze după ce tulpina s-a alungit. Absorbția de potasiu este practic continuă în timpul perioadelor de creștere intensă. Potasiul ar trebui să fie disponibil într-o formă absorbabilă, în principal după 5-6 săptămâni de la însămânțare, în timpul perioadei de creștere longitudinală până la înflorire. Porumbul este deosebit de sensibil la aportul de potasiu, acest nutrient fiind responsabil pentru starea bună de sănătatea a plantei, de îmbunătățirea rezistenței tulpinilor (rezistență) și de toleranța la secetă. Simptomele deficienței apar mai întâi pe frunzele mai bătrâne, cu îngălbenirea limbului foliar de la vârf, iar apoi cloroza progresează pe toată suprafața frunzei. Lipsa potasiului crește riscul de cădere și de atrofiere, reduce eficiența fotosintezei (fixare mai mică a carbonului, eliberare de radicali liberi), iar planta poate produce mai puțini carbohidrați, ceea ce ulterior afectează randamentul și întărirea boabelor de porumb.

Poate că se acordă mai puțină atenție fosforului, deși lipsa acestuia este foarte dăunătoare, mai ales în stadiile incipiente de dezvoltare. La hibrizii de porumb intensiv, absorbția fosforului este critică în stadiul de 2-3 frunze, moment în care boabele sunt epuizate de fosfor, dar sistemul radicular este încă subdezvoltat. În plus, chiar și în cazul solurilor cu un aport bun de fosfor, în condiții de vreme rece, umedă sau uscată, este frecventă apariția frunzelor purpurii ce indică o deficiență de fosfor. Soluția constă în aplicarea de microgranule Genezis NP Gold Starter (NP 10:48 + 1 Zn + 0,1 B + 0,3 Fe) cu semănătoarea în șanțul de însămânțare (15-25 kg/ha). Deși suprafața rădăcinilor este încă mică, putem gestiona eficient deficitul de fosfor cauzat de creșterea intensă inițială și de posibila pătrundere a frigului (intensitate slabă a răsăririi). Ulterior, absorbția de fosfor va crește în mod constant, în special după 10-12 frunze, pe măsură ce masa verde crește și atinge un maxim la înflorire. Prin urmare, fosforul aplicat la începutul primăverii nu va fi disponibil pentru absorbție decât după 2-3 luni, adică atunci când planta are nevoie de el în cantități mai mari. Porumbul absoarbe 6-15 kg/ha de fosfor în primele 60 de zile de viață și 60-80 kg/ha în următoarele 60 de zile de viață.

Ca și în cazul florii-soarelui, un aport adecvat de potasiu duce la o mai bună utilizare a N la porumb. Pe solurile mai compactate, cu un conținut ridicat de argilă și pe solurile nisipoase afânate cu o capacitate de legare mai mică a potasiului, este necesară aplicarea substanțelor bogate în potasiu NPK 5:10:30 + 9,4 CaO + 2,8 MgO +2,9 S și NPK 0:10:20 + 18,3 CaO + 9,0 MgO. În cazul în care aprovizionarea cu potasiu este bună, iar aprovizionarea cu fosfor este medie sau mai slabă, se recomandă utilizarea compozițiilor de îngrășăminte PK 1:1, cum ar fi NPK 4:24:24 + 13,3 CaO sau NPK 8:15:15 + 11,9 CaO + 2,6 MgO + 5,1 S + 0,05 B cu un conținut mai mare de azot. Cantitatea de îngrășăminte complexe care trebuie aplicată la porumb este cuprinsă între 250 și 400 kg/ha, în funcție de condițiile zonei de producție. Aceste îngrășăminte contribuie, de asemenea, la satisfacerea necesarului de calciu și magneziu al porumbului. Acest lucru este, de asemenea, important pentru că planta absoarbe 25 kg de azot, 11 kg de fosfor și 22 kg de potasiu, precum și 5 kg de calciu și 3 kg de magneziu din sol pentru a produce 1 tonă de cereale și produsele sale secundare. Înlocuirea acestora este absolut necesară după preculturi care lasă reziduuri mari, cum ar fi floarea-soarelui sau porumbul însuși, deoarece, la fel ca și potasiul, calciul și magneziul se găsesc cu precădere în reziduuri și devin din nou disponibile mai târziu, după descompunere (ceea ce este prea târziu în unele cazuri). Deficiențele de calciu sunt deosebit de frecvente în solurile acide, unde acest element poate deveni un factor de limitare a creșterii. Magneziul este, de asemenea, esențial; în absența acestuia, pe frunzele mai bătrâne se produce îngălbenirea între nervuri, clorofila în descompunere nu se reface, crește riscul de stres termic, iar randamentul scade. În caz de secetă, o aprovizionare adecvată cu potasiu și magneziu asigură o închidere mai eficientă a stomei, astfel încât porumbul este mai puțin probabil să „fluture”, iar planta este mai tolerantă la secetă.